Criptomonedele-moneda viitorului

Criptomonedele-moneda viitorului

Oct 25, 2023

Articol de Alexandra Tocitu

În anul 2009, a fost lansat pe piață Bitcoin-ul de către un individ sau un grup cunoscut sub denumirea de ”Satoshi Nakamoto” și odată cu acesta și conceptul de criptomonedă care a devenit un subiect de mare amploare în contemporaneitate datorită dezvoltării sale rapide atât din punct de vedere al valorii unei astfel de monede virtuale, cât și al interesului manifestat la nivel global față de această idee.

            Popularitatea criptomonedelor a fost generată de tehnologia utilizată numită blockchain, o rețea descentralizată care folosește criptografia pentru a asigura securitatea datelor. Aceasta permite fiecărui calculator ce se alătură rețelei să distribuie și să proceseze datele fără a depinde de o autoritate centrală. Criptarea datelor se face cu ajutorul algoritmilor care transformă datele într-o formă pe care destinatarii neintenționați nu o pot descifra fără cheia care specifică modul în care algoritmul este aplicat, oferind astfel siguranță și anonimitate, lucru care a satisfăcut dorința oamenilor de a putea face tranzacții directe (plăți peer-to-peer) fără a fi nevoie de un intermediar, cum ar fi banca. Aceste avantaje, alături de independența față de bănci sau instituții financiare și ,implicit, guvernele țărilor care nu pot interveni sau manipula acest tip de monede, au atras investitorii și ulterior oamenii obișnuiți, odată cu creșterea valorilor acestor monede. Spre exemplu, în 2010 valoarea unui Bitcoin fusese stabilită la 0,0025 USD în urma efectuării primei tranzacții cu criptomonede prin care au fost achitate două pizza de 25 USD cu 10.000 de bitcoins, urmând ca în 2017 să crească brusc la aproximativ 20.000 USD. În prezent, valoarea unui Bitcoin este de 27.603,53 USD.

            Totuși, există mai multe tipuri de criptomonede, principalele fiind: Bitcoin, altcoin și token. Bitcoin-ul este folosit pentru plăți peer-to-peer și este cea mai cunoscută criptomonedă, adesea considerată ca fiind o alternativă digitală pentru banii fiat, adică a monedei declarate de guvernul unei țări ca mijloc legal de plată, și pentru aur. Criptomonedele altcoin sunt monede similare Bitcoin-ului, dar care au diverse utilizări, spre exemplu Ethereum permite dezvoltatorilor să construiască şi să lanseze aplicaţii descentralizate (DApps) şi contracte smart, iar cele de tip token sunt monede virtuale ce depind de rețeaua altei criptomonede, întrucât acestea nu au un blockchain propriu.

Surse:

https://www.fool.com/terms/d/decentralized-network/

http://www.stiri-economice.ro/ce-sunt-banii-fiat-moneda-fiduciara.html

https://capital.com/ro/tipuri-de-cryptomonede

https://kriptomat.io/ro/criptomonede-pret/bitcoin-btc-valoare/

Articolul anterior

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *